|
|
|||
|
Navigator Dictionar explicativ roman DEX online Autentificare utilizatori Constitu?ia României Carte Telefoane Romtelecom
Diverse Auto-Moto Acte
Pensii
|
Informarea Parlamentului ARTICOLUL 111
» (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie. (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie. (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114. (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere. (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3). (
Articole, Informatii, Stiri, ... Actualitate
Agricultura
Auto-Moto
Casa-mea
Colinde
Concurs
Copii
Craciun
Dieta
Distractie
Diverse
Economic
Educatie
Fotbal
Ihtiologie
Imobiliare
Informatii
Interna
Istorie
IT
Job
Juridic
Live
Locuri de Munca
Magazin
Modeling
Monden
Pasapoarte
Pensii
Pescuit/Vanatoare
Plante
Politica
Proza-Poezii
Referate
Regim
Religie
Retete
Sanatate
Social
Somaj
Sport
Terapii
Terapii Naturiste
Traditii
Transport
Trasee
Turism
UE
Utile/Servicii
www
Anunturi Online - Categorii Retete Culinare Aluaturi
Aperitive
Bauturi
Compoturi si Siropuri
Conserve si Muraturi
Fainoase si branzeturi
Fripturi, Rotisor
Inghetate
Legume si Zarzavaturi
Mancaruri cu Cartofi
Mancaruri cu oua
Mancaruri cu Peste
Mancaruri cu pui
Mancaruri din carne
Maruntaie
Paste
Patiserie
Pizza
Prajituri
Raci, Melci, Midii
Retete de POST
Retete proprii
Salate
Sosuri
Supe si Ciorbe
Tocaturi
Torturi
Vanat
Harti, Poze, Imagini, ... Acte
Africa
America Centrala
America de Nord
America de Sud
Asia
Cartiere
Concurs
Continental
Diverse
Europa
Harti
Harti Turistice
Imagini-Logo-Sigle
Imagini din Bucuresti
Imagini din Cartier
Istorie
Judete
Metrou
Oceania
Orase
Personale
Pescuit/Vanatoare
Romania
Romania
Sectoare Bucuresti
Timis
Transport
Turism
Vrancea
Ultimile Anunturi Adaugate |
Cauta in Site
Terapii Naturiste Regim |
|