1. Contractul de vânzare-cumpărare

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract prin care o anumită persoană, denumită vânzător, transmite altei persoane denumită cumpărător, dreptul său de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri, ori alte drepturi reale sau de creanţă, în schimbul unei sume de bani denumită preţ (art. 1294 C. civ).

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare sunt următoarele:

- este un contract sinalagmatic (bilateral);

- este un contract cu titlu oneros sau comutativ;

- este un contract numit fiind reglementat de Codul civil;

- este cu executare imediată sau succesivă;

- este în principiu un contract consensual încheindu-se valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu), fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără a fi necesară remiterea lucrului vândut sau a preţului în momentul încheierii contractului. Prin excepţie în cazurile expres prevăzute de lege este un contract solemn (în cazul vânzării terenurilor);

- este un contract translativ de proprietate făcând parte din actele juridice de dispoziţie. Efectul translativ se produce în principiu la data încheierii contractului (cu condiţia ca vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut în momentul încheierii contractului şi contractul să fie valabil, iar obiectul contractului să-l constituie bunuri individual determinate şi părţile să nu fi prevăzut în contract un anumit termen pentru amânarea transferului proprietăţii. În cazul transmiterii bunurilor generice, efectul translativ se produce în momentul individualizării lor, iar în actul bunurilor viitoare, ele se transmit în momentul terminării sau executării - dacă sunt bunuri certe - sau al individualizării dacă sunt generice.

În cazul transmiterii imobilelor, efectul translativ al dreptului de proprietate se produce numai în momentul intabulării în cartea funciară, iar în regimul de transcripţii şi inscripţii, vânzarea nu este opozabilă terţilor până în momentul transcripţiunii.

Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare sunt: consimţământul, capacitatea, obiectul, cauza precum şi forma (în contractele solemne).

Consimţământul părţilor prezintă aceleaşi caracteristici ca şi în cazul actelor juridice în general.

Probleme specifice vânzării sunt : promisiunea de vânzare-cumpărare, care reprezintă un antecontract având un regim juridic distinct, pactul de preferinţă, precum şi dreptul de preemţiune.

Promisiunea de vânzare-cumpărare se poate înfăţişa sub două forme :

- promisiunea unilaterală de vânzare, în care o parte, denumită promitent, se obligă să vândă un bun la un preţ determinat celeilalte părţi denumită beneficiar, care acceptă promisiunea fără a-şi asuma obligaţia de a-l cumpăra, însă dacă optează pentru cumpărarea bunului, iar promitentul nu-şi respectă obligaţia asumată, beneficiarul are dreptul la daune-interese;

- promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în care o parte numită promitent, se obligă să vândă, iar cealaltă parte denumită beneficiar se obligă să cumpere un anumit bun la un preţ determinat, urmând ca în cazul în care oricare din părţi refuză încheierea contractului să fie obligată la plata daunelor-interese.

Pactul de preferinţă este o variantă a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui bun se obligă faţă de beneficiarul promisiunii ca în cazul în care vinde bunul să îi acorde preferinţă la preţ egal.

Dreptul de preemţiune reglementat de lege, constă în aceea că, în cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intenţionează să îl vândă, legea conferă drept prioritar la cumpărare, coproprietarilor, proprietarilor vecini şi statului.

Deci, regula este capacitatea, iar incapacitatea excepţia (cazurile de incapacitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege).

Obiectul contractului este format din lucrul vândut şi din preţ.

Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

- să fie în circuitul civil, adică să se afle în comerţ (art. 1310 C. civ.). Sunt scoase din circuitul civil printre altele : lucrurile care prin natura lor nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate (aerul, razele solare etc.); bunurile pe care legea le scoate din circuitul civil (ex. bunurile din patrimoniul cultural naţional ce aparţin statului, bunurile care fac parte din domeniul public);

- să existe în prezent (la data încheierii contractului) sau să poată exista în viitor. Dacă lucrul a pierit mai înainte de încheierea contractului vânzarea este nulă fiind lipsită de obiect (art. 1311 C. civ.), însă dacă el poate exista în viitor (recolta viitoare, lucrul ce se va confecţiona în viitor) vânzarea este valabilă (art. 965 C. civ.);

- să fie determinat sau determinabil (art. 948 şi 964 C. civ.);

- să fie licit şi posibil;

- să fie proprietatea vânzătorului.

Lucrurile de gen (viitoare) pot forma obiectul contractului deoarece vânzătorul nu a vândut lucrul altuia, însă bunurile individual determinate trebuie să fie proprietatea vânzătorului, neputând avea loc vânzarea lucrului altuia, deci vânzarea nu este valabilă, ea fiind anulabilă pentru eroarea asupra calităţii vânzătorului.

Preţul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

- să fie stabilit în bani, întrucât dacă înstrăinarea lucrului nu se face pentru bani, ci în schimbul altui lucru sau altei prestaţii, nu suntem în prezenţa vânzării, ci a unui schimb sau alt contract (nenumit);

- să fie determinat sau determinabil adică hotărât de părţi în momentul încheierii contractului (art. 1303 C. civ.), sau determinat de un terţ ales de părţi (art. 1304 C. civ.);

- să fie sincer (adică real, nu fictiv) şi serios, adică să nu fie derizoriu, disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut (în acest caz contractul este nul din lipsă de obiect).

Celelalte elemente ale contractului de vânzare-cumpărare (cauză, formă) prezintă aceleaşi caracteristici ca elementele corespunzătoare ale actului juridic civil în general.

Prin efectele unui contract se înţeleg obligaţiile pe care contractul le creează în sarcina părţilor contractante.

Principalele obligaţii ale vânzătorului sunt :

- să predea lucrul vândut cumpărătorului;

- să-l garanteze pe cumpărător de evicţiune şi contra viciilor lucrului (art. 1315 C. civ.).

Principalele obligaţii ale cumpărătorului sunt :

- să plătească preţul;

- să ia în primire lucrul vândut.

Plata preţului se face la locul şi în momentul în care se face predarea lucrului vândut dacă părţile nu convin altfel.

2. Contractul de schimb

Contractul de schimb este acel contract prin care părţile denumite compermutanţi sau coschimbaşi, se obligă fiecare să transmită celeilalte dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unui alt bun (art. 1405 C. civ.).

Dacă bunurile schimbate nu sunt echivalente valoric, echilibrul patrimonial se stabileşte prin plata unei sume de bani, denumită "sultă" (lat. solutum) care reprezintă diferenţa dintre valorile bunurilor schimbate : sulta nu poate depăşi jumătate din valoarea bunului primit în schimb, deoarece contractul nu ar mai fi de schimb ci vânzare-cumpărare.

Contractului de schimb îi sunt aplicabile în principiu regulile aplicabile contractului de vânzare - cumpărare cu unele deosebiri care constituie reguli specifice contractului de schimb şi anume :

- cheltuielile contractului se suportă de ambele părţi, dacă în contract nu s-a prevăzut altfel;

- garanţia pentru evicţiune revine în sarcina ambelor părţi;

- schimbul lucrului altuia este nul de drept;

- dacă vânzătorul nu-şi execută obligaţia de predare a lucrului (de gen), cumpărătorul are dreptul să îşi procure lucrul de pe piaţă prin intermediul unui agent oficial, iar când cumpărătorul nu-şi execută obligaţia de a lua în primire bunul, vânzătorul are dreptul, fie să depună bunul la casa acreditată de comerţ, fie să vândă bunul (art. 68 C.com.).

3. Contractul de donaţie

Contractul de donaţie este un contract solemn, unilateral şi gratuit prin care o persoană numită donator, transferă în mod irevocabil dreptul său de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri determinate, unei alte persoane denumită donator, care le acceptă (art. 811 C. civ.). El face parte din contractele cu titlu gratuit şi anume din liberalităţi, fiind folosit mai ales între persoanele fizice.

Toate donaţiile se fac prin înscris autentic, condiţia formei fiind cerută "ad validitatem"; astfel că nerespectarea acestei forme duce la nulitatea absolută a donaţiei, care poate fi invocată de orice persoană interesată şi nu poate fi înlăturată în nici un fel; pentru a produce efecte, ea trebuie refăcută în întregime, cu respectarea formei cerută de lege (art. 1168 C. civ.), în schimb după moartea donatorului, moştenitorii sau reprezentanţii săi pot face confirmarea, ratificarea sau executarea benevolă a donaţiei, producând astfel efecte juridice.

Când contractul de donaţie se încheie între absenţi, atât oferta cât şi acceptarea trebuie făcută în formă autentică pentru a produce efecte juridice, iar acceptarea să fie notificată donatorului în timpul vieţii acestuia şi înainte de a fi devenit incapabil.

Sunt lipsiţi de capacitatea de a dona, minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească. Nu au capacitatea de a primi donaţii persoanele neconcepute. Donaţia făcută unui minor sau interzis trebuie acceptată prin reprezentanţii legali, iar cea în favoarea minorului cu capacitate restrânsă, trebuie încuviinţată de reprezentantul legal.

Persoanele juridice pot primi donaţii cu respectarea principiului specializării capacităţii de folosinţă, iar acceptarea lor se face de către organele prevăzute de lege.

Contractul de donaţie încheiat cu încălcarea normelor de capacitate este lovit de nulitate relativă, în afara cazurilor în care legea stabileşte anumite interdicţii în acest domeniu, când ele vor fi lovite de nulitate absolută.

Contractul de donaţie este irevocabil, astfel că orice clauză prin care în mod direct sau indirect, donatorul ar putea revoca donaţia, duce la nulitatea contractului. Prin excepţie donaţiile între soţi sunt revocabile, oricare ar fi felul donaţiei (art. 826 şi 937 C. civ.).

4. Contractul de locaţiune

Contractul de locaţiune este acel contract prin care o persoană numită locatar, se obligă să asigure altei persoane numită locatar, folosinţa temporară, totală sau parţială a unui lucru în schimbul unei sume de bani determinate, numită chirie.

Este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual ("ad probationem" se cere totuşi forma scrisă) şi cu executare succesivă, fiind translativ de folosinţă în privinţa bunului închiriat.

Contractul de locaţiune făcând parte din actele juridice de administrare, părţile trebuie să aibă capacitatea cerută de lege pentru a încheia astfel de acte, însă în cazul închirierii de imobile pe o durată mai mare de 5 ani, se consideră că închirierea este un act de dispoziţie, cerându-se condiţiile impuse de lege pentru încheierea unor astfel de acte.

Preţul pe care locatarul îl plăteşte în schimbul folosinţei lucrului, poartă denumirea de chirie, fixându-se în raport cu durata contractului şi se plăteşte de regulă, succesiv sau la termenul stit.

Pentru asigurarea folosinţei lucrului, locatarul are următoarele obligaţii :

- să predea lucrul dat în locaţiune, la termenul cuvenit şi pe cheltuiala sa;

- să menţină lucrul în stare de a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat, trebuind să efectueze toate reparaţiile necesare locaţiunii, în afara celor "locative" care, din momentul predării sunt în sarcina locatarului. Reparaţiile trebuie făcute în cel mult 40 de zile, iar dacă se depăşeşte acest termen, locatarul are dreptul să ceară scăderea chiriei;

- să-l garanteze pe locatar de tulburările provenite din propria sa faptă, ca şi de tulburările de drept provenite din partea terţilor ca şi pentru viciile ascunse şi stricăciunile lucrului ce îi împiedică întrebuinţarea.

Din contractul de locaţiune, locatarului îi revin următoarele obligaţii :

- să întrebuinţeze lucrul închiriat conform destinaţiei determinate prin contract (iar în lipsa unei stiţii, conform destinaţiei prezumate după circumstanţe) şi ca un bun proprietar, întreţinându-l în tot timpul locaţiunii în stare de întrebuinţare, astfel cum a fost predat, ceea ce implică obligaţia de a efectua reparaţiile locative (cele capitale revenind locatarului);

- să plătească chiria la termenele prevăzute, iar în lipsă de stiţie la domiciliul debitorului, deoarece plata este cherabilă şi nu portabilă;

- să restituie lucrul la încetarea locaţiunii în starea în care l-a primit, conform inventarului făcut sau în lipsa acestuia, în stare bună, deoarece se presupune că a fost predat în stare bună (prezumţie legală relativă);

- să răspundă pentru pagubele pricinuite clădirii prin incendiu (în afară de cazul fortuit sau forţă majoră);

- să apere lucrul închiriat contra uzurpatorilor.

Dacă în contract nu s-a prevăzut altfel, locatarul poate să transmită dreptul de folosinţă al lucrului închiriat unui terţ (sublocaţiunea), sau să cedeze contractul său către un terţ (cesiunea), fără a contraveni condiţiilor din contractul principal sau a schimba destinaţia bunului închiriat.

5. Contractul de împrumut

În temeiul contractului de împrumut se poate transmite atât folosinţa cât şi consumaţia (respectiv proprietatea) asupra unor bunuri, după cum se restituie bunul împrumutat sau un bun similar cu acesta; în ipoteza în care împrumutatul este obligat să restituie bunul împrumutat în natura sa specifică, împrumutul este de folosinţă (comodat), iar în ipoteza în care împrumutatul este obligat să restituie un bun similar cu cel împrumutat, împrumutatul este de consumaţie (mutuum), iar împrumutatul dobândeşte însăşi proprietatea asupra bunului împrumutat.

Împrumutul de folosinţă (comodatul) este contractul în temeiul căruia o persoană, numită comodat, remite spre folosinţă temporară şi gratuită, un bun nefungibil şi neconsumptibil, unei alte persoane, numită comodatar, cu obligaţia pentru aceasta de a-l restitui la termen, în natură în individualitatea sa (art. 1560 C. civ.).

Este un contract cu titlu gratuit (deoarece dacă ar fi o neros, s-ar transforma într-o locaţiune de bunuri), unilateral (cu obligaţii numai în sarcina împrumutatului), real şi translativ de folosinţă (comodantul rămânând proprietarul bunului şi suportând riscul pieirii sale fortuite).

Condiţiile de validitate ale contractului sunt: capacitatea, consimţământul, obiectul, durata şi forma.

Capacitatea necesară este cea cerută de lege pentru încheierea actelor de administrare.

Durata contractului este cea convenită de părţi, iar dacă nu s-a stit un termen, durata sa va fi egală cu timpul necesar folosinţei pentru care bunul a fost împrumutat.

Celelalte condiţii prezintă caracteristicile generale prevăzute în dreptul comun.

Conform articolelor 1564-1571 C. civ., obligaţiile împrumutatului sunt următoarele:

- de a se îngriji de bunul primit în folosinţă ca un bun proprietar;

- de a folosi bunul numai potrivit destinaţiei determinate de natura lui sau prin convenţia părţilor, răspunzând cu plata daunelor-interese în caz contrar, riscul pieirii fortuite a bunului trecând asupra sa;

- de a restitui bunul împrumutat în natura sa specifică, la termenul prevăzut în contract, iar dacă nu s-a stit un termen expres, la data când trebuinţa împrumutatului pentru care s-a încheiat contractul a fost satisfăcută;

- de a suporta toate cheltuielile necesare folosinţei normale a lucrului.

Obligaţiile împrumutătorului nu rezultă din contract, deoarece el este cu caracter unilateral, ci din alte izvoare ale obligaţiilor şi anume :

- din gestiunea de afaceri rezultă obligaţia de restituire a cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente, făcute de împrumutat pentru conservarea bunului;

- din faptul ilicit al împrumutătorului de a nu aduce la cunoştinţa împrumutatului viciile bunului împrumutat, rezultă obligaţia sa de a plăti daune-interese pentru prejudiciile încercate de împrumutat din cauza viciilor respective.

Împrumutul de consumaţie este contractul în temeiul căruia una din părţi denumită împrumutător, remite proprietatea asupra unor bunuri mobile, fungibile şi consumptibile, unei alte persoane, numite împrumutat, cu obligaţia pentru aceasta, de a restitui la termen bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate (art. 1576 C. civ.).

Este un contract cu titlul gratuit (sau oneros, dacă părţile convin aceasta în mod expres), unilateral (chiar dacă este oneros), real şi translativ de proprietate.

Condiţiile de validitate ale contractului sunt aceleaşi ca şi în cazul împrumutului de folosinţă cu unele deosebiri :

- capacitatea cerută este cea necesară actelor de dispoziţie (deoarece se transmite însăşi proprietatea asupra bunurilor împrumutate);

- obiectul îl constituie numai bunuri mobile, fungibile şi consumptibile;

- durata poate fi atât determinată cât şi nedeterminată (dacă nu s-a stabilit un termen, instanţa la cererea unei părţi poate stabili un termen potrivit împrejurărilor).

Obligaţiile împrumutatului sunt următoarele :

- să restituie la scadenţă bunuri de aceeaşi specie, în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate, indiferent de fluctuaţia valorii lor;

- să plătească dobânzile aferente din ziua chemării în judecată în caz de nerestituire la termen a bunurilor împrumutate;

- să plătească remuneraţia convenită împrumutătorului (dacă împrumutul este oneros).

Obligaţia împrumutătorului este de a-l despăgubi pe împrumutat cu prejudiciile încercate din cauza viciilor lucrului împrumutat care nu au fost aduse la cunoştinţa acestuia (obligaţie ce rezultă din faptul ilicit al împrumutătorului, de a nu-l înştiinţa pe împrumutat de viciile respective).

6. Contractul de mandat

Mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar se obligă, în principiu fără plată, să îndeplinească anumite acte juridice, în numele şi în contul altei persoane, numită mandat, care îi dă această împuternicire şi pe care îl reprezintă (art. 1532 C. civ.).

Este un contract gratuit (dacă părţile nu stipulează expres ca mandatarul să fie retribuit, când este oneros), intuitu personae (în considerarea persoanei mandatarului) şi consensual (art. 1533 C. civ.,)însă dacă actul juridic ce urmează a fi încheiat de mandatar trebuie înlocuit sub formă autentică "ad validitatem" şi împuternicirea (procura) trebuie să fie întocmită în formă autentică.

Condiţiile de validitate ale contractului sunt : consimţământul, capacitatea, obiectul, cauza şi forma.

Consimţământul şi cauza prezintă caracteristicile generale prevăzute de drept comun.

În privinţa capacităţii menţionăm că mandantul trebuie să aibă capacitatea de a contracta el însuşi - personal - actul pe care l-a împuternicit pe mandatar să-l încheie, deoarece efectele lui se produc în persoana sa; mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

Mandatarului îi revin următoarele obligaţii :

- să execute mandatul, răspunzând pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor sale faţă de mandat şi să garanteze pe terţi de valabilitatea actelor încheiate cu ei;

- să răspundă de executarea mandatului, ori de câte ori mandatul i-o cere, remiţându-i tot ce a primit în baza mandatului;

- să execute personal operaţiile precizate prin contract, întrucât mandatul este un contract intuitu personae.

Mandatul are următoarele obligaţii :

- de a-l despăgubi pe mandatar pentru toate cheltuielile şi pierderile care le-a ocazionat executarea mandatului;

- de a plăti remuneraţia mandatarului în cazul mandatului oneros;

- de a-l garanta pe mandatar pentru plata retribuţiei şi pentru cheltuielile ocazionale de executare a mandatului, cu sumele şi bunurile pe care le deţine în baza mandatului;

- de a executa obligaţiile contractate de mandatari faţă de terţi, în numele său (obligaţiile aferente contractului încheiat de mandatar cu terţii producându-se faţă de mandat).

Întinderea obligaţiilor mandatului este determinată de limitele împuternicirilor date, astfel că ceea ce s-a contractat peste aceste limite nu-l obligă pe mandat, decât dacă va ratifica actele astfel încheiate.

Contractul de mandat încetează prin :

- executarea mandatului;

- revocarea mandatului de către mandatar;

- renunţarea mandatarului la mandat:

- moartea uneia din părţi;

- interdicţia sau insolvabilitatea uneia din părţi;

- la împlinirea termenului sau condiţiei.

Mandatul fără reprezentare, cunoscut şi sub numele de contract de interpunere (pret - nom, împrumut de nume) este o varietate a contractului de mandat în care mandatarul primeşte împuternicirea de a contracta, din partea mandatului, în numele său propriu, dar în interesul mandantului, astfel încât terţii nu cunosc participarea acestuia din urmă la încheierea contractului cu ei.

La acest contract se recurge atunci când mandantul doreşte să încheie un act juridic fără ca terţii să cunoască identitatea sa, astfel încât acesta împuterniceşte o altă persoană să încheie actul respectiv, care va contracta în nume propriu şi nu în calitate de mandatar.

În raporturile dintre părţi se aplică aceleaşi reguli ca şi în cazul mandatului cu reprezentare, însă în raporturile cu terţii, mandatarul apare ca parte în contract (devenind personal debitor sau creditor), fără a se stabili raporturi juridice directe între mandat şi terţi, astfel că ei pot acţiona unul împotriva celuilalt numai pe calea acţiunii indirecte.

7. Contractul de societate civilă

Societatea civilă este un contract prin care două sau mai multe persoane fizice sau juridice, se obligă fiecare faţă de celelalte, să pună în comun aportul lor material şi / sau de muncă, sper a constitui un fond şi să desfăşoare împreună o activitate cu scop patrimonial comun, foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele (art. 1491-1492 şi 1513 C. civ.).

Societatea civilă este un contract civil cu scop lucrativ, membrii ei urmărind realizarea unor foloase patrimoniale (venituri, produse agricole), sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual, cu executare succesivă, încheiat intuitu personae.

Societatea civilă neavând calitatea de comerciant, nu încheie acte subiective de comerţ (art. 4 C.com.) şi nu poate efectua nici alte obiecte de comerţ (pentru a le putea efectua trebuie să îndeplinească toate formalităţile necesare constituirii unei societăţi comerciale).

Condiţiile de valabilitate ale contractului sunt: consimţământul, participarea, împărţirea rezultatelor obţinute, scopul patrimonial comun (care trebuie să fie licit).

Domeniul de aplicare al societăţii civile este mult mai restrâns decât al societăţilor comerciale. Contractul se poate realiza între persoane fizice (în vederea constituirii unei case cu mai multe apartamente, garaje, case de odihnă); persoane juridice (instituţii, regii autonome, societăţi comerciale, asociaţii sau fundaţii fără scop lucrativ), meseriaşi (în vederea exercitării în comun a meseriei).

În domeniul agricol, potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole, asocierea se poate realiza în următoarele forme:

- societăţi comerciale în condiţiile Legii 31/1990 şi Legii nr. 36/1991;

- societăţii agricole cu personalitate juridică conf. Legii nr. 36/1991;

- asocieri (societăţi) simple, fără personalitate juridică, pe bază de înţelegere între două sau mai multe familii (persoane) pentru exploatarea terenurilor agricole, creşterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, prelucrarea şi vânzarea produselor.
FIŞA DE EVALUARE NR. 5

Contractele civile

1. Care sunt caracterele juridice ale contractului de vânzare - cumpărare ?
2. Ce este promisiunea de vânzare - cumpărare.
3. Diferenţa între pactul de preferinţă şi dreptul de preemţiune.
4. Care sunt efectele contractului de vânzare - cumpărare ?
5. Care sunt obligaţiile cumpărătorului unui bun ?
6. Ce este contractul de schimb ?
7. În ce condiţii pot încheia minorii contracte de donaţie ?
8. Caracterele contractului de locaţiune.
9. Prezentaţi diferenţe între mandatul de reprezentare şi mandatul fără reprezentare.
10. Ce este contractul de societate civilă ?