Reglementările legale care s-au adoptat după Revoluţia din Decembrie 1989 permit distingerea unor caracteristici ale noului sistem fiscal avute în vedere la realizarea reformei fiscale.

În primul rând, se observă că reforma fiscală care se realizează în România are în vedere, în general, condiţiile economice şi sociale specifice etapei actuale de dezvoltare, sistemul fiscal conceput să corespundă cerinţelor impuse de reforma socială şi economică aflată în derulare. Nu se poate copia deoarece condiţiile economice şi sociale sunt diferite.

În condiţiile Uniunii Europene se militează intens încă de la constituirea ei pentru unificarea sistemelor fiscale naţionale, dar nu s-a reuşit o anumită omogenizare fiscală, piedica în calea alinierii sistemelor fiscale reprezentând-o realităţile diferite în cadrul ţărilor membre.

Prin reforma fiscală se urmăreşte constituirea unui sistem fiscal corect, echitabil şi eficient, deoarece regimul comunist nu avea nevoie de un astfel de sistem, el prelua prin constrângere de la agenţii economici, care erau într-o măsură preponderentă unităţii de stat, a întregului venit net care depăşea necesităţile minime şi acestea planificate centralizat, ale întreprinderilor de stat.

În prezent a fost iniţiat cadrul legislativ al privatizării, prin adoptarea unor măsuri de stimulare prin adoptarea unor măsuri de stimulare a ei, atât în ce priveşte sectorul de stat, cât şi organizarea activităţilor pe baza liberei iniţiative şi atragerea capitalului străin. În domeniul agricol a fost creat cadrul legal (Legea Fondului Funciar) pentru extinderea şi încurajarea sectorului privat.

Apare necesitatea în aceste condiţii pentru organizarea unui sistem fiscal coerent şi eficient care să asigure obţinerea, pe cale fiscală şi nu prin metode administrative, a veniturilor necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetăţenilor cu privire la învăţământ, sănătate, cultură şi artă, sport, apărare şi ordine publică, protecţie socială precum şi pentru finanţarea unor acţiuni şi obiective economice de interes naţional.

Cu ajutorul reformei fiscale se urmăreşte îmbunătăţirea structurii impozitelor prin creşterea ponderii impozitelor directe, prin sporirea rolului impozitului pe venit, iar ponderea impozitelor indirecte să scadă.

O caracteristică principală a politicii fiscale este corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico sociale în perioada considerată.

Provenienţa resurselor financiare trebuie să se bazeze în primul rând pe forţe interne şi numai subsidiar străine, evitând îndatorarea ţării în mod nejustificat.
Trăsătura importantă a politicii fiscale o constituie creşterea în ritm rapid a veniturilor statului pe seama impozitelor indirecte, dorindu-se să se ajungă la tendinţa structurale asemănătoare cu acelea din ţările dezvoltate.

Avându-se în vedere fragilitatea actuală a economiei româneşti sunt necesare măsuri pentru continuarea reformei fiscale astfel încât aceasta să stimuleze activitatea economică.

Sistemul de impozite şi taxe va urmării în principal următoarele:
- perfecţionarea aplicării T.V.A. pentru a stimula mai mult scăderea consumurilor, creşterea exporturilor, întărirea disciplinei financiare.
- pe linia impozitului pe profit adoptarea unor legi care să schimbe din temelii sistemul de impozitare a profitului pe baza unei metodologii de corectare a bazei impozabile în funcţie de nivelul inflaţiei activelor şi pasivelor societăţii şi să asigure neutralitatea impozitării profitului, care să nu descurajeze societăţile profitabile.

Simplitatea şi transparenţa sistemului de impozite descurajează tentativele de evaziune fiscală.
Respectarea principiilor de impunere cum ar fi echitatea fiscală, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor sunt necesare pentru fiecare impozit nou introdus care trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică şi socială.
Componenta majoră pentru asigurarea relansării economice, reforma fiscală a urmărit în paralel alinierea la practicile fiscale din ţările dezvoltate, crearea unui sistem fiscal modern corespunzător cerinţelor economiei de piaţă prin introducerea T.V.A., îmbunătăţirea sistemului de impozitare a veniturilor agricole, reconstituirea impozitelor şi taxelor locale precum şi a accizelor.

Reforma fiscală urmăreşte perfecţionarea rolului şi funcţiilor impozitelor indirecte. În cadrul acesta, impozitul pe circulaţia mărfurilor a deţinut o pondere importantă. De la 1 iulie 1993, impozitul pe circulaţia mărfurilor a fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată care reprezintă un impozit indirect modern.
Reforma fiscală s-a extins şi la alte impozite şi taxe cu o pondere mai redusă în sistemul fiscal român, cu modificări importante în ceea ce priveşte taxele vamale, taxele consulare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, contribuţia pentru asigurări sociale.

Noul sistem fiscal tinde să permită o administrare eficientă care să fie pe înţelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii şi a impozitului pe profit. S-a avut în vedere randamentul lor ridicat deoarece ambele au caracter universal şi sunt datorate de toate persoanele fizice, respectiv toţi agenţii economici care realizează venituri din salarii sau profit şi cuprind întreaga materie impozabilă.

Posibilitatea de evaziune sau fraudă fiscală este mai redusă şi nu reclamă cheltuieli mari de percepere a impozitelor stabilite (de ex., în cazul impozitului pe salarii, acesta se reţine şi se varsă la stat de către cel ce angajează).

Aparatul fiscal nu este chemat numai să verifice modul de determinare corectă şi completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului şi a majorărilor de întârziere şi aplică sau propune sancţiuni legale în caz de evaziune sau fraudă fiscală.

Politica fiscală a României are un dublu scop: economic, care se îndreaptă spre stimularea dezvoltării economice şi care conduce la creşterea venitului bugetului de stat şi un scop social, care se referă la redistribuirea veniturilor obţinute de la bugetul statului către persoanele şi sectoarele defavorizate.