Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare: taxe de consumaţie, venituri de la monopolurile fiscale, taxe vamale, taxe de timbru şi de înregistrare.

A. Taxele de consumaţie.

Au apărut în epoca aşa-numitei acumulări de preţuri de vânzare a mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării şi în epoca aşa-numitei acumulări primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor (arendaşilor).
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte cuprinse în preţul de vânzare şi realizate în interiorul aceleiaşi ţări. La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regulă, bunurile de larg consum.

Taxele de consumaţie se întâlnesc sub diferite forme: când se stabilesc asupra anumitor produse se numesc taxe de consumaţie pe produs (accize), iar atunci când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie, se numesc taxe generale pe vânzări.
Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărător cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat. El se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie în cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare. De regulă, produsele destinate exportului sunt scutite de impozit, iar cele provenind din import trebuie impuse cu aceleaşi taxe ca şi produsele indigene.
Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor diferă de la ţară la ţară, de la un produs la altul şi de la o etapă la alta în cadrul aceleaşi ţări. În general, nivelul accizelor pentru produsele din tutun depăşeşte frecvent 50-60%.

În unele ţări există preocupări în vederea utilizării accizelor ca instrumente pentru înfăptuirea unor obiective sociale.
S-a constatat, că, în ţările în care nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului sunt reduse, există şi cel mai mare consum de alcool, având în vedere ponderea sporită a efectelor acestora asupra absenteismului, accidentelor rutiere, infracţiunilor de tot genul.

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri, care a fost introdus în majoritatea ţărilor după primul război mondial, fiind aşezate asupra totalului vânzărilor sau a cifrei a afacerii a întreprinderilor industriale şi comerciale. Acest impozit este mai comod pentru stat pentru că are un randament mai ridicat şi reclamă cheltuieli mai mici la percepere.

În practica internaţională se cunosc două forme de aşezare a impozitului pe cifra de afaceri, în funcţie de veriga la care se încasează (unitatea producătoare, comerţul cu ridicata sau cu amănuntul) astfel : impozitul cumulativ (multifazic) şi impozitul unic (monofazic).

În condiţiile practicării impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse la toate verigile prin care trec din momentul ieşirii din procesul de fabricaţie şi până când ajung la consumator. Impozitarea se mai numeşte "în cascadă", "bulgăre de zăpadă", "în piramidă" deoarece la fiecare verigă nouă se aşează asupra preţului la care achiziţionează marfa în care este inclus şi impozitul plătit cu prilejul fiecărei tranzacţii până în momentul respectiv. Impozitul cumulativ prezintă avantajul că asigură randament fiscal mai ridicat chiar în condiţiile practicării unei cote mai mici de impozit şi a fost utilizat în Olanda, Germania.

Impozitul unic se încasează o singură dată, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa supusă impunerii. Când impozitul se încasează în momentul vânzării mărfii de către producător, se numeşte taxă de producţie, dar în cazul în care se încasează în stadiul comerţului cu ridicata sau cu amănuntul se numeşte taxă asupra vânzării sau impozit pe circulaţie.

În funcţie de baza de calcul, impozitul pe C.A. îmbracă forma impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri netă.
a) impozitul pe cifra de afaceri brută se stabileşte prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile anterioare. Acest impozit prezintă un randament fiscal ridicat deoarece se percepe la toate verigile prin care trece marfa. Dezavantajul este că duce la calcularea şi perceperea de impozit, la o aplicare cumulată a acesteia. Acest impozit stimulează concentrarea producţiei deoarece întreprinderile integrate, care ocolesc comerţul cu ridicata sunt avantajate faţă de cele neintegrate care livrează produsele la întreprinderile comerciale.
Un alt inconvenient al impozitului pe cifra de afaceri brută rezultă din faptul că determinarea compensaţiei de export cuvenită exportului de mărfuri este dificilă, deoarece nu se cunoaşte cât s-a plătit de la producător la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea impozitului aferent exportului. Calcularea acestei compensaţii este necesară deoarece bunurile care fac obiectul comerţului exterior se impun în ţara de destinaţie şi nu în cea de origine şi de aceea este necesară restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate.
b) impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant la procesul de producţie şi circulaţie a mărfii respective. Modul de aşezare şi percepere a impozitului pe C.A. netă face ca suma datorată statului să fie aceeaşi şi permite calcularea cu uşurinţă a compensaţiei de export.

Pornind de la avantajele pe care le oferă impozitul pe cifra netă, în ţările membru ale C.E.E. s-au depus eforturi pe linia înlocuirii impozitului pe cifra de afaceri brută cu cel pe cifra de afaceri netă, cunoscut sub numele de taxă pe valoare adăugată practicată în numeroase ţări.

B. Monopolurile fiscale

Sunt activităţi economice în care statul îşi poate rezerva rolul în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat.
Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producţie al acestor mărfuri, iar pe de altă parte, din profitul indirect cuprins în preţ care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective.
Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera de cuprindere, pot fi depline sau parţiale.
Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producţiei, cât şi asupra comerţului cu ridicata şi amănuntul a anumitor mărfuri.
Monopolurile fiscale parţiale se instituie numai asupra producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.

C. Taxele vamale.

Se percep de către stat asupra importului, exportului sau asupra tranzitului de mărfuri.
Taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec graniţele vamale ale ţării importatoare, fiind achitate de firmele importatoare şi sunt incluse în preţurile de desfacere pe piaţa internă importatoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali.
Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora şi au răspundere limitată, fiind percepute pentru un număr redus de mărfuri şi pe timp limitat în scopul obţinerii unor venituri bugetare suplimentare sau pentru limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.

Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine în trecere pe teritoriul vamal al ţării respective şi sunt de importanţă foarte mică întru-cât tranzitul aduce alte avantaje pentru ţara de tranzit.

După modul de percepere, se disting:
a) taxe vamale specifice - se calculează pe unitatea de măsură fizică (masă, volum) a mărfurilor, iar aplicarea acestor taxe presupune existenţa unui tarif vamal foarte detaliat care presupune o descriere amănunţită. Reprezintă o sumă fixă prelevată asupra unităţii fizice de marfă.
b) taxe vamale ad valorem - se prelevă sub forma unui procent determinant asupra mărfii importate şi prezintă avantajul ca aceste taxe nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare acestea se aliniază preţurilor fiind calculate sub formă de procent.
Dacă taxarea se face conform declaraţiei importatorului, acesta are interesul să declare un preţ cât mai redus pentru a plăti o taxă cât mai mică.
c) taxe vamale mixte - se percep în special ca adaos la cele specificate.

După modul de fixare, se împart în:
a) taxele vamale autonome - sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înţelegere prealabilă cu alte state şi se percep asupra mărfurilor care provin din ţările cu care statul importator nu are încheiate convenţii şi nu se aplică clauza naţiunii celei mai favorizate.
b) taxe vamale convenţionale - nivelul este convenit de stat prin înţelegere cu alte state conform celor stite în acordurile comerciale încheiate. Pe întreaga valabilitate a acordului comercial, statul stabileşte pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparaţie cu cele autonome. Se percep asupra mărfurilor care vin din ţările care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate.
c) taxe vamale preferenţiale - sunt aplicate de un stat în cazul importurilor în state care se bucură de un regim comercial preferenţial mai favorabil decât cel aplicat ţărilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferenţiale pot fi unilaterale sau reciproce.

După criteriul în care statele implicate beneficiază de taxe vamale preferenţiale se disting:
a) taxe vamale bilaterale - între două ţări în mod reciproc sau unilateral
b) taxe vamale multilaterale - vizează mai multe ţări într-un cadru regional sau în cadrul unei instituţii internaţionale, indiferent de principiul reciprocităţii.
În funcţie de plătitorii taxelor vamale pot exista: taxe vamale percepute de la persoană fizică sau juridică.

După scopul impunerii:
a) taxe vamale fiscale - sunt taxe vamale, de obicei, mai scăzute care se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.
b) taxe vamale protecţioniste - sunt acele taxe care au ca scop principal crearea unei bariere pentru mărfurile străine, barieră care urmăreşte eliminarea concurenţei străine pe piaţa ţării respective şi înfăptuirea expansiuni pe pieţele externe.

Impozitele indirecte ca pârghii de influenţare asupra activităţii agenţilor economici.

În vederea procurării resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lângă impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai mic decât cel al impozitelor directe şi al contribuţiilor pentru asigurările sociale luate împreună, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasărilor fiscale se diferenţiază de la o ţară la alta.

Impozitele indirecte se realizează în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toţi cei care consumă bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite mărfi este unică indiferent dacă cumpărătorul acesteia este muncitor sau patron.

Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de industriaşi, comercianţi, antreprenori, însă sunt suportate de consumatori deoarece se includ în preţul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micşorând puterea de cumpărare.

În concepţia unor economişti contemporani, "impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum şi al politicii sale sociale. Acest instrument serveşte la echilibrarea puterii întreprinzătorilor particulari, care păstrează conducerea firmelor lor în economia capitalistă. Impozitul conferă o putere de acţiune asupra întreprinzătorilor particulari, care le limitează propriile lor prerogative.

Modul concret de funcţionare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. Impozitele pe veniturile întreprinzătorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie că de la începutul celui de-al doilea război mondial ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criză , de a-i stimula creşterea atunci când capacităţile de producţie pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaşte elemente inflaţioniste.
Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influenţează o fază sau alta a procesului reproducţiei sociale, în funcţie de interesul pe care-l are la un moment dat.

Statul foloseşte ca pârghii economice de influenţare asupra activităţii agenţilor economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziţie. Pentru frânarea sau creşterea consumului şi deci a averii, statul foloseşte taxele de consumaţie, taxele vamale şi alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumaţie şi în special al accizelor, statul acţionează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic şi unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influenţa cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparaţie cu cele autohtone, protejând agenţii economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătăţii ca tutunul şi băuturile alcoolice.
Accizele sunt folosite şi ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blănuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând până la 50% din valoarea lor.

Ţările cu economie de piaţă dezvoltată folosesc pârghia impozitelor şi taxele pentru a influenţa schimburile cu străinătatea în funcţie de natura, gradul de prelucrare, provenienţa şi respectiv destinaţia produselor.

Astfel, taxele vamale de import şi taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din străinătate şi care se fabrică în ţară sunt folosite încât să aducă venituri bugetare importante, fără să urmărească prohibirea importului.

În schimb asupra produselor ce au dublă sursă de aprovizionare din străinătate şi din producţia internă, taxele şi impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agenţii economici din ţara respectivă.

De asemenea ţările dezvoltate folosesc taxele vamale de import pentru protejarea industriei proprii prin impunerea unor preţuri limită la materii prime, cereale, petrol, etc.

Pe lângă taxele vamale de import, ţările capitaliste mai folosesc şi diverse instrumente pentru protejarea agenţilor economici interni.
Exportul este de asemenea încurajat, prin scutirea de taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată şi alte taxe, aceasta fiind o practică adoptată de majoritatea ţărilor.