Impozitele şi taxele aplicate în orice orânduire sunt eterogene atât din punct de vedere al particularităţii de fond, cât şi din punct de vedere al formei. Evoluţia fiscală conduce la modificări în ce priveşte categoriile de impozite şi taxe, cuantumul şi destinaţia lor, precum şi modul de aşezare şi percepere. Ţinând seama de diversitatea de forme pe care le-au avut şi le au impozitele şi taxele în diferite etape ale dezvoltării României, ele pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii.

În funcţie de forma în care se obţin de către stat, întâlnim:
a) impozite în natură, având forma prestaţiilor sau dărilor în natură, fiind specifice şi frecvente în orânduirea sclavagistă şi feudală.
b)impozite pecuniare (în bani) care îmbracă forma bănească de percepere şi care au fost aplicate în rândurile sclavagistă şi feudală, dar devin preponderente în capitalism, o dată cu extinderea relaţiilor marfă-bani.

În funcţie de obiectul impunerii, impozitele şi taxele pot fi divizate în:
a) impozite şi taxe pe avere, cum sunt de exemplu impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri (Legea nr.25/1981 şi Decretul nr.425/1981, iar de la 1 ianuarie 1995 se aplică prevederile Legii nr. 27/1994)
b) impozite şi taxe pe venit, care se stabilesc şi se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoanelor fizice sau juridice, aceste impozite şi taxe realizându-se sub forma impozitului pe salarii (Legea nr.32/1992), impozitul pe profit (H. G 70/1994)
c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sa sau frânarea unor cheltuieli, care este, de ex., impozitul suplimentar pentru depăşirea fondului total destinat plăţii salariilor (Legea nr. 14/1991 art. 2).

După conţinut şi formă se distinge cea mai mare grupare a impozitelor şi taxelor atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, aşa cum se regăsesc în toate lucrările de specialitate şi în legislaţiile fiscale:
a) impozite directe, care se stabilesc şi se percep de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege.
b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării de servicii (spectacole, operaţii bancare, transport, etc) sau executării de lucrări, aceste impozite şi taxe fiind incluse în preţul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, fiind suportate de consumatorii sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.

La rândul lor impozitele directe pot fi grupate, în funcţie de criteriile avute în vedere la stabilirea şi perceperea lor, după cum urmează:
a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse, etc.) care sunt denumite şi obiective, deoarece se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se ţine seama de situaţia persoanei contribuabilului.
b) impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa.

Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:
a) impozite sau taxe de consumaţie, percepute asupra produselor şi serviciilor de primă necesitate, care se adaugă la preţul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahăr, etc. şi asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.
În ţara noastră, aceste taxe au fost desfiinţate pe data de 1.01.1949, dar au fost reintroduse la data de 1.12.1991 (H.G. nr.779/1991 privind impozitul pe circulaţia mărfurilor şi accizelor)
b) monopoluri fiscale
În octombrie 1994, în Camera Deputaţilor s-a restituit pentru o nouă dezbatere proiectul de lege privind regimul monopolului de stat.

Prin această lege se propunea instituirea monopolului de stat asupra unor activităţi economice cum sunt: fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor, producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante, emisiunea de timbre poştale şi fiscale, fabricare în vederea comercializării a alcoolului şi băuturilor spirtoase distilate, etc.).

Potrivit clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat şi bugetelor locale, impozitele şi taxele, precum şi celelalte venituri bugetare se prezintă ca structură în funcţie de modul de grupare şi anume: venituri curente şi venituri de capital.
Veniturile curente se divizează în venituri fiscale care cuprind impozite directe, impozite indirecte şi venituri nefiscale.

În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole ale poţiei, impozitele pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi a altor persoane fizice independente şi asociaţii familiale, impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru asupra succesiunilor şi alte taxe de timbru.
Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalităţi şi majorări pentru veniturile nevărsate la termen.

Veniturile nefiscale, cuprind, în principal, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituţiile publice, cum sunt taxa de spitalizare, taxa de metrologie, taxe consulare, etc. şi diverse venituri cum sunt: amenzile, încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget, etc.
Veniturile de capital se referă la venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice şi venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat şi din vânzarea locuinţelor din fondurile statului.

Această grupare a impozitelor şi taxelor se face potrivit clasificaţiei bugetare, a veniturilor, ceea ce corespunde ordinii în care acestea sunt aşezate în bugetul de stat şi în bugetele locale.